Moldovă- Ţară cu destin

Moldova a fost, este şi va fi un stat măreţ - atîta timp cît acest teritoriu va fi locuit de patrioţii adevăraţi ai neamului, precum Ştefan cel Mare, Dimitrie Cantemir şi mulţi alţii...

Din mit venim,
Spre mit neeste calea!
Destinul ne-ocroteşte neamul, sfîntul-
Şi istoria, şi graiul , şi pămîntul!
Noi suntem un popor,
Noi vom fi un popor
După propria noastră croială-
Cît nu doarme adînc
Şi e trează oricînd
CONŞTIINŢA NAŢIONALĂ!!!


Eu sincer sper că aceste versuri trezesc în tine aceleaşi senzaţie de patriotism ca şi în mine, ele mă îndeaamnă să fac ceva util pentru patria mea, un lucru cît de mărunt dar care-l înfăptuesc cu mîndrie.

Glorie veşnică eroilor care şi-au jertfit viaţa în numele independenţei şi integrităţii Statului Moldovenesc din toate timpurile... şi multă sănătate şi succese în toate celor care se consideră, prin fapte, patrioţi ai ţării sale...

Formarea Tarii Moldovei

Formarea Tarii Moldovei, in secolele IX-XIII, in spatiul situat intre Muntii Carpati si Nistru s-au desfasurat procese similare cu cele din teritoriile dintre Carpati si Dunare. Cercetarile arheologice ne permit sa urmarim concentrarea populatiei in jurul unor complexe teritoriale, aparate de fortificatii in mai multe zone pe cursul inferior al Jijiei, Bahluiului si Prutului, in regiunea dintre Prut si Barlad, pe teritoriuldintre Prut si Nistru - pe valea Ciuhurului, in regiunea codrilor (teritoriul viitorului tinut Lapusna-Orhei) etc.

Izvoarele istorice contin unele informatii despre formatiuni politice in aceasta zona. in vestitul poem german "Cantecul Nibelungilor" se povesteste despre o "Tara romaneasca" in frunte cu ducele Rumunc, nume derivat de la denumirea etnica a poporului-ruman.

In vecinatatea cnezatului Hacici a fost atestata o "tara a bolohovenilor" (adica a "volohovenilor"), a romanilor, intre anii 1231-1257 bolohovenii au luptat cu Cnezatul Halici, fiind ajutati de mongoli.

Despre trei formatiuni politice vechi, uniuni de obsti: Vrancea, Campulung si Thigheci a relatat Dimitrie Cantemir. Aceste formatiuni teritoriale si-au pastrat specificul lor in decursul intregului ev mediu, formand de rand cu alte "tari" baza pe care s-a constituit statul medieval moldovenesc.

In lucrarile istoricilor au mai fost mentionate "Cnezatul barladnicilor" si "Tara brodnicilor". Numele primei formatiuni este legat de cel al cneazului Ivan Rostislavovici din Zvenlgorod, care in 1144 a fugit la sudul pamanturilor dintre Nistru si Carpati, stabilindu-se in regiunea Barladului. Istoricii inclina spre parerea ca aflarea cneazului rus si a tovarasilor lui de lupta, numiti "bartadnici", pe teritoriul Moldovei a fost un eveniment temporarfara urmari politice semnificative.

In anul 1222, intr-un^act emis de regele ungar Andrei al H-lea, la sudul Moldovei este mentionata "Tara (pamantul) brodnicilor". in 1223, brodnicii condusi de voievodul lor Ploscanea au participat in batalia de la Kalka (1223) de partea mongolilor.

Originea etnica a brodnicilor nu este clara. Ei au fost considerati slavi semlnomazi, romani, sau o populatie mixta, alcatuita din romani, slavi si cumani. Unii istorici considera, ca numele brodnicilor ar proveni de la "brod" (in l. slava - "vad"), acestea fiind bastinasi romani aveau functia de podari la trecerea peste rauri. Ultima parere poate fi acceptata, deoarece mai tarziu, in secolele XV-XVI, la Dunare sl Nistru era demult stabilita o populatie locala, care deservea trecatorile.

Procesul de unificare politica a pamanturilor de la est de Carpati este insa, legat direct nu de formatiunile nominalizate, ci de una care a aparut la sfarsitul secolului al XlII-lea, in timpul domniei regelui maghiar Ladislau al IV-lea (1272-1290), in valea raului Moldova, afluent al Siretului. La 1308, in "Cronica rimata a lui Ottocar de Styria" este mentionat un "voievod roman (vlah) de peste munti", adica de la est de Carpati. Din aceasta zona au venit la 1325 romanii (volohi!) care au participat la o campanie a polonezilor contra Brandenburgului. Voievodatul numit "Valahia", cu centrul la Siret, este mentionat in 1340 intr-o scrisoare a calugarilor mineriti catre Papa de la Roma.

Cronicile moldovenesti, ca si cele unguresti, leaga constituirea Voievodatului Moldovei de legenda lui Dragos. Asa cum Negru Voda sosise in Tara Romaneasca din Tara Fagarasului, si Dragos a venit din Tara Maramuresului in timpul vanatorii unui bour la est de Carpati, unde in valea raului Moldova a "descalecat" Tara Moldovei.

Legenda isi gaseste expresie in stema Moldovei - cap de bour, dar mai mult nu este confirmata de realitatile istorice. Pamanturile de la est de Carpati erau permanent populate de autohtoni. Desi intre populatia Moldovei si a Maramuresului in evul mediu au existat relatii foarte diverse, constituirea statului independent a fost un proces launtric, care s-a desfasurat similar si in alte teritorii romanesti in directia unificarii si emanciparii lor politice.

Cat priveste personalitatea lui Dragos, date precise despre timpul cand a domnit lipsesc. Unii istorici sunt de parere ca el s-a situat in fruntea voievodatului din Valea Moldovei inca la sfarsitul secolului al XIH-lea.

Alti istorici Insista ca voievodul maramuresean Dragos a fost impus la domnie de catre regele maghiar dupa anul 1345, cand avuse loc campania sa la est de Carpati. Campania a fost reusita si voievodatul din Valea Moldovei a devenit vasal al regelui. Ultima viziune este cea mai des acceptata in istoriografia romaneasca; desi discutiile controversate continua. Dragos a fost urmat la domnie de fiul sau Sas.

O a doua etapa in constituirea statului medieval moldovenesc este legata de numele voievodului maramuresan Bogdan din Cuhea. Dupa o lupta indelungata pentru pastrarea libertatilor romanilor din Maramures, el a trecut muntii impreuna cu ceata sa militara, stabilindu-se in Moldova, de unde l-a izgonit pe Bale, fiul lui Sas.

Data la care s-a produs acest eveniment continua sa fie discutata de istorici. Conform unei opinii evenimentul a avut loc la 1359, cand a fost concomitent respinsa si o incercare a polonilor de a pune stapanire pe voievodatul moldovenesc, fapt relatat de cronicarul polon Ian Dlugosz.

Alti istorici sunt de parere ca momentul alungarii lui Bale nu putea fi anul 1359, deoarece aceasta data nu este in concordanta cu un document maghiar din 20 martie 1360, in care se mentioneaza ca un alt Dragos - cel din Gulesti, a readus sub suzeranitatea regelui maghiar "tara noastra a Moldovei"; deci, voievodatul nu reusise inca sa-si capete independenta, in alt document din 2 februarie 1365 se mentioneaza ca Bale este despagubit pentru pierderea posesiunilor sale din Moldova prin miluirea lui de catre rege cu domeniile lui Bogdan din Cuhea, care deja plecase in Moldova. Ca urmare. Bogdan a venit in Moldova intre anii 1360-1365. Sunt acceptati ca fiind verosimi anii 1363-1364.

Este cert faptul ca pe la mijlocul secolului al XlV-lea prin actiunea lui Bogdan a fost inlaturata suzeranitatea regelui maghiar si Voievodatul Moldovei a devenit stat independent. Chiar la inceputul domniei sale Bogdan a unificat voievodatul din Valea Moldovei cu cel de la Suceava-Radauti, apoi cu Tara Sepenitului, cu cetatile ei de la Hmilov, Tetina si Hotin pe Nistru. Statul constituit - Tara Moldovei - mai era numit si Tara de Sus, deoarece in partea de sud-est a spatiului Carpato-Nistrean-Pontic, dar si dincolo de Nistru (in Podolia Mica), exista o alta formatiune statala, numita Tara de Jos, care includea teritoriile eliberate de sub dominatia tatara. La 1386 aici era domn voievodul Costea. in anul urmator, 1387, in timpul domniei lui Petru Musat (1375-1391) Tara de Sus si Tara de Jos au fost unificate. Tara Moldovei a mai inclus in componenta sa si "culuarul unguresc" - o portiune de teritoriu la Curbura Carpatilor, care unea stapanirile ungare cu gurile Dunarii si separa Moldova de Tara Romaneasca. Contopirea Tarii de Sus cu Tara de Jos a insemnat incheierea procesului de formare a statului moldovenesc. La sfarsitul secolului al XlV-lea teritoriul Tarii Moldovei ajunge pana la Marea Neagra.

Prin Moldova trecea un drum comercial care unea Marea Baltica cu Marea Neagra. Acest drum, numit apoi "drum moldovenesc", era protejat de statul moldovean, care beneficia pe aceasta cale de anumite avantaje economice.

Istoria medievală

Pe vremea lui Dragoş din Bedeu, Moldova nu depăşea ţinutul dintre Carpaţi, râurile Ceremuş şi Siret, de o parte şi de alta a râului Moldova. Urmaşii săi şi-au întins stăpânirea mai ales spre sud şi est, astfel că la înscăunarea lui Bogdan I din Dolha, Moldova era cuprinsă între: la nord şi est Nistrul, hotar cu Polonia, cu Lituania şi cu tătarii, la vest Munţii Carpaţi, hotar cu Transilvania, iar la sud o linie legând Carpaţii de Marea Neagră, trecând mai jos de Bacău, Bârlad, Goteşti, Sărata şi Codăeşti (la sud de Cetatea-Albă): hotar cu Ţara Românească. Sub domnia lui Roman I, care se intitula „Domn de la munte până la mare”, Moldova se extinse spre nord (Pocuţia) şi peste Nistru (Dubăsari, de la "dubasele" rotunde cu care barcagii treceau fluviul, transportând persoane şi mărfuri). Sub domnia lui Alexandru cel Bun Pocuţia îi reveni Poloniei, dar în schimb Ţara Românească îi cedă Moldovei ţinutul de la Dunăre la mare, cu excepţia cu Chiliei, a părţii de dincolo de Trotuş şi a ţinutului Putnei, pe care le va lua un nepot al lui Alexandru cel Bun dar şi văr al lui Vlad Ţepeş, anume : Ştefan cel Mare. Moldova a ajuns atunci la întinderea şi puterea ei maximă. Ştefan cel Mare, împreună cu armata sa de boieri şi răzeşi a luptat cu succes atât împotriva invaziilor turceşti, maghiare şi poloneze, cât şi împotriva celor tătare.

Ştefan, cel mai vestit domnitor moldovean, a luptat în 36 de bătălii majore, biruind de 34 de ori şi terminând doar două nedecis. Ştefan a rămas pe tron în timp ce adversarii au părăsit ţara cu pierderi foarte mari. De altfel, în evul mediu, atunci când un domnitor pierdea o luptă în propria ţară, ori era ucis, ori era alungat peste hotare, şi pleca în pribegie. La sfârşitul domniei sale, independenţa Moldovei era nesigură, din cauza pericolului turcesc. Pentru a prezerva independenţa ţării, Ştefan a fost nevoit să le cedeze turcilor Chilia, Cetatea Albă (principalele porturi ale Moldovei) şi Insula Şerpilor.

Urmându-i domni mai slabi, ce s-au aflat mai mult sau mai puţin sub tutela boierimii, Moldova a decăzut şi a sărăcit: nu mai avea flotă, comerţul periclita, iar armata, iniţial compusă din moşneni şi răzeşi capabili să lupte îndârjit pentru pământul lor, a fost treptat înlocuită prin trupe de mercenari albanezi sau maghiari, pe măsură ce şerbia deposeda ţăranii şi-i lega de glie. În aceste condiţii, Moldova a căzut sub influenţa puterii otomane în 1512, devenind un stat tributar al Imperiului Otoman pentru următorii 300 de ani. Pe lângă plata tributului către Imperiul Otoman, Moldova a mai pierdut şi teritorii: ţinuturile Ţintului, Lungăi şi Tighinei între 1534 şi 1538 (de atunci încoace numite Bugeac, Tighina fiind numită Bender) şi ţinutul Hotinului în 1713. Pe desupra, intervenţia în alegerea conducătorilor Moldovei a autorităţilor otomane a redus treptat independenţa voievodatului, care a trebuit să sufere şi numeroase invazii turceşti, tătăreşti şi ruseşti.

Dintre domnii care i-au urmat lui Ştefan cel Mare, s-au evidenţiat pozitiv doar patru: Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu, Vasile Lupu şi Dimitrie Cantemir.

Expansiunea rusească

În 1792, prin Tratatul de la Iaşi, Imperiul Otoman a fost forţat să cedeze teritoriile deţinute în regiunea care acum se numeşte Transnistria, către Imperiul Rus. Astfel, Imperiul Rus a ajuns să aibă o frontieră comună cu Moldova. După războiul ruso-turc din 1806, prin Tratatul de la Bucureşti din 1812 Imperiul Rus anexă trei noi teritorii: ţinuturile turceşti Hotin şi Bugeac, şi ţinutul moldovenesc dintre Prut şi Nistru. Bugeac era un nume turcesc: în româneşte, precum şi în toate hărţile europene, teritoriul Bugeacului figura sub numele de Basarabia (după numele domnitorului muntean Basarab I care îi biruise acolo pe tătari în 1328 şi 1331). Imperiul Rus a preluat numele de Basarabia pentru a desemna întreg teritoriul anexat în 1812, de la Hotin la mare, organizat într-o nouă gubernie, cu capitala la Chişinău (care, până atunci, fusese un mic târg din ţinutul Lăpuşna).

După înfrângerea ruşilor din Războiul Crimeii (1853-1856), Tratatul de la Paris stipula ca Moldova (şi Ţara Românească) să fie puse sub garanţia colectivă a celor şapte puteri străine care au semnat tratatul de retrocedare a Sudului Basarabiei către Moldova, adică a ocolurilor Cahul, Bolgrad şi Ismail. În 1859 Principatul Moldovei s-a unit cu Ţara Românească, prin alegerea unui singur domn pentru ambele principate, în persoana lui Alexandru Ioan Cuza, punând astfel baza statului modern România.

Prin Tratatul de la Berlin din 1878, guvernul român a fost nevoit să cedeze din nou sudul Basarabiei către Imperiul Rus. Acesta a considerat gubernia Basarabiei ca un ţinut agricol producător de cereale, tutun, struguri, vite şi cai, a construit căi ferate care duceau aceste producţii la Odesa, şi a clădit oraşe ruseşti (populate şi de mulţi Evrei şi Armeni) pe lângă vechile târguri moldoveneşti ale Bălţilor, Orheiului, Chişinăului şi Tighinei. În Bugeac, Rusia a procedat la schimbări de populaţii şi de denumiri, alungând turcii şi tătarii spre Imperiul otoman, iar românii moldoveni spre România, înlocuindu-i cu găgăuţi şi bulgari veniţi din sudul Dunării, cu nemţi veniţi din Şvabia şi din Würtemberg, cu Elveţieni din Valais (la Şaba), cu ruşi şi ucraineni desigur, în timp ce localităţi ca Frumoasa, Obluciţa, Tighina, Ciubărciu, Zoreni, Cetatea Albă sau Codăeşti erau desemnate de preferinţă prin numirile lor turceşti, tătăreşti sau ruseşti de Kagul, Izmail, Bender, Ciobruci, Staroselie, Akkerman sau Katorga. Mai la nord, colonizarea rusească, mai ales la oraşe, nu a afectat prea mult satele, rămase compact moldovene, iar numirile au fost rusificate, dar nu schimbate (Orgheiov şi Kişiniov pentru Orhei şi Chişinău)

Marea Unire

Realizarea Marii Uniri, prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat, a fost rezultatul acţiunii românilor în conjunctura favorabilă datorată primului război mondial, când Sfatul Ţării din Basarabia, Consiliul naţional al Bucovinei şi cel al Românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş au decis unirea cu România. Unirea acestor teritorii a fost posibilă mulţumită afirmării treptate a sentimentului românesc atât în împărăţiile Austro-Ungariei şi a Rusiei, cât şi în "principatele dunărene" (cum se spunea atunci) ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Puterile europene au acceptat-o în contextul afirmării internaţionale a principiului autodeterminării naţionalităţilor, care a dominat în Europa la sfârşitul primului război mondial. În cadrul "marii Uniri" a României, şi Moldova şi-a recăpătat unitatea, pentru prima oară de la 1484 încoace, prin alipirea Moldovei dintre Carpaţi şi Prut cu Bucovina şi cu Moldova dintre Prut şi Nistru (proclamând independenţa faţa de Rusia, Sfatul Ţării alesese numele de Moldova în locul celui de Basarabia, pentru a sublinia unitatea vechiului voievodat). De notat că anumite legi democratice, cum ar fi reforma agrară sau dreptul de vot pentru femei, votate încă din 1918 în Basarabia şi Bucovina, au fost extinse ulterior (în 1923) la toată România, mulţumită acţiunii deputaţilor moldoveni.

Moldova în sec.XX

Moldova în sec.XX
Republica Democratică Moldovenească

Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească

Republica Sovietică Socialistă Moldovenească

Al doilea Război Mondial

În 1940, în contextul pactului între Hitler şi Stalin, România a pierdut teritorii atât în est cât şi în vest: în iunie 1940, după ce a înaintat un ultimatum României, Uniunea Sovietică a anexat Basarabia, Bucovina de nord şi Ţinutul Herţa din Moldova dintre Carpaţi şi Prut. Două treimi din Basarabia au fost combinate cu Transnistria (o mică parte din URSS), pentru a forma RSS Moldovenească. Restul a fost oferit RSS Ucrainene.

Prin Dictatul (Arbitrajul) de la Viena, Romania acceptă în august 1940 să cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei în schimbul garanţiilor de securitate germano-italiene. De asemenea, prin Tratatul de la Craiova, sudul Dobrogei (Cadrilaterul) a fost cedat Bulgariei. Pentru a recupera teritoriile ocupate de URSS, România a intrat în cel de-al doilea război mondial de partea nemţilor în iunie 1941.

În timpul celui de-al doilea război mondial, situaţia Basarabiei şi a locuitorilor săi este ambiguă: cetăţeni şi ţinut al României, eliberat de sub ocupaţia sovietică ? sau cetăţeni şi ţinut al URSS, ocupat de forţele României, la celebrul îndemn al lui Ion Antonescu: "Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul" ? Totul depinde de punctul de vedere. Astăzi cetăţenii mai vârstnici ai republicii Moldova, care au luptat, unii în armata României, alţii în armata sovietică, au aceleaşi drepturi de foşti combatanţi. După dreptul internaţional însă, în măsura în care România a cedat către URSS Basarabia la 28 iunie 1940, aceasta este socotită ca un "teritoriu sovietic ocupat". Revenirea la România nu a durat decât trei ani, deoarece la 15 martie 1944 (la nord de Chişinău) şi la 23 august 1944 (la sud de Chişinău) armata sovietică a ocupat-o pentru a doua oară. De notat că între aceste două date, frontul a fost staţionar, fiindcă sovieticii aveau cunoştinţă de tratativele opozanţilor regimului Antonescu cu Aliaţii, şi aşteptau liniştiţi ca România să treacă de partea Aliaţilor.

La 23 august 1944, o lovitură de stat dată de Regele Mihai, cu sprjinul partidelor istorice şi al armatei, a destituit dictatura lui Antonescu şi a pus armata României de partea Aliaţilor. Timp de aproape trei săptămâni, România a luptat greu în bătăliile cu germanii din ţară, în timp ce armata sovietică a continuat să o socotescă ţară inamică până la armistiţiul acordat abia în 12 septembrie 1944. În acest crunt răstimp, un ostaş român putea fi ucis, rănit sau făcut prizonier atât de forţele germane, cât şi de cele sovietice, care bombardau şi jefuiau ţara deopotrivă. După armistiţiu cu Aliaţii, forţele române au fost subordonate comandamentului celor sovietice, cu care au luptat împreună în ofensivele din Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia.


Datorita procesului de restructurare inceput in tarile Europei Centrale si de Est, la 23 iunie 1990 Moldova isi proclama suveranitatea, iar la 27 august 1991- Independenta de Stat.

Republica Moldova după proclamarea independenţei

1991, 27 august. PROCLAMAREA INDEPENDNŢEI REPUBLICII MOLDOVA.

1991, 27 august. Convocarea Marei Adunări Naţionale la Chişinău, consacrată proclamării independenţei Republicii Moldova.

1991, 17 septembrie. Adoptarea Legii cu privire la partide şi alte organizaţii politico-obşteşti.

1991, 8 decembrie. Primele alegeri prezidenţiale în Moldova. Preşedinte este ales M. Snegur.

1991, 13 decembrie. Ciocnirile între poliţia moldovenească şi detaşamentele paramilitare ale separatiştilor transnistrieni la Dubăsari.

1991, 21 decembrie. Adoptarea Declaraţiei a ţărilor-membre ale Comunităţii Statelor Independente din Alma-Ata, prin care se proclamă încetarea definitivă a existenţei URSS.

1991, 25 decembrie. Adoptarea Codului Funciar al Republicii Moldova.

1991, 26 decembrie. Adoptarea legii privind organizarea puterii executive şi asigurarea juridică a reformei economice redicale.

1992, 30 ianuarie. Republica Moldova devine membru al OSCE.

1992, 2 martie. Republica Moldova devine membru al ONU.

1992, 2 martie. Ciocnirile poliţiei moldoveneşti cu miliţia „Republicii Moldoveneşti Nistrene” la Dubăsari şi Cocieri. Declanşarea conflictului militar transnistrean.

1992, 20 martie. Adoptarea, la Kiev, de către şefii statelor membre ale CSI a Declaraţiei cu privire la situaţia în raioanele din stînga Nistrului a Republicii Moldova.

1992, 5 mai. Republica Moldova devine membru al Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

1992, 26 mai. Adoptarea Legii cu privire le referendum.

1992, 18 iunie. Adoptarea Hotărîrii Parlamentul Republicii Moldova privind principiile reglementării conflictului transnistrean.

1992, 19-22 iunie. Ciocnirile armate dintre trupele Ministerului Afacerilor Interne şi ale armatei Republicii Moldova şi unităţile separatiştilor transnistreni, susţinute de armata a 14-a a Federaţiei Ruse, la Tighina (Bender).

1992, 1 iulie. Semnarea Acordului cu privire la încetarea focului în zona conflictului de pe Nistru.

1992, 21 iulie. Preşedintele Republicii Moldova Mircea Snegur şi Preşedintele Federaţiei Ruse semnează Tratatul cu privire la principiile reglementării paşnice în Transnistria.

1992, 28 iulie. Republica Moldova intră în structurile Băncii Mondiale.

1992, 29 iulie – 3 august. Introducerea în zona conflictului transnistrean a unităţilor forţelor pacificătoare comune.

1992, 1 august. Retragerea formaţiunilor militare ale Republicii Moldova şi ale separatiştilor transnistreni din or. Tighina (Bender).

1992, 12 august. Republica Moldova devine membru al Fondului Monitar Internaţional.

1992, 14 septembrie. Crearea Mitropoliei Basarabiei, a cărei înregistrare a avut loc la 30 iulie 2002.

1992. 5 octombrie. Mitropoliei Moldovei i se acordă autonomie largă în componenţa Bisericii Otodoxe Ruse.

1992, 8 decembrie. Adoptarea Legii privind reabilitarea jertfelor represiunilor politice (7 noiembrie 1917-23 iunie 1990).

1993, 5 februarie. Republica Moldova obţine statutul de invitat special al Consiliului Europei.

1993, 10 martie. Adoptarea legii privind privatizarea fondului locativ.

1993, 26 aprilie. Republica Moldova semnează Actul de intrare în componenţa Comunităţii Statelor Independente.

1994, 6 martie. S-a desfăşurat plebiscitul “Sfat cu poporul”. 95,4% din numărul participanţilor s-au pronunţat pentru independenţa Republicii Moldova.

1994, 16 martie. Antrenarea Republicii Moldova în Programul Blocului NordAtlantic (NATO) “Parteneriatul pentru pace”.

1994, 8 aprilie. Ratificarea Acordului privind crearea Comunităţii Statelor Independente.

1994, 12 aprilie. În cadrul soluţionării problemei transnistrene pentru prima dată este pusă în discuţie ideea acordării unui statut politic raioanelor din stînga Nistrului.

1994, 7 iunie. Adoptarea Hotărîării Parlamentului privind Imnul de Stat al republicii Moldova, fiind acceptate versurile lui A. Mateevici “Limba noastră”.

1994, 29 iulie. Adoptarea Constituţiei Republicii Moldova.

1994. 7 decembrie. Adoptarea Legilor privind alegerile locale; privind reforma admonistrativ-teritorială; privind administrarea publică locală.

1994, 13 decembrie. Adoptarea Legii cu privire la Curtea Constituţională.

1994, 23 decembrie. Adoptarea Legii privind statul juridic special al Gagauz Ieri.1995,

1995, 8 februarie. Parlamentul adoptă noua Concepţie privind politica externă a Republicii Moldova.

1995, 14 iulie. Republica Moldova este admisă în Asambleea Parlamentară a Consiliului Europei.

1995, 14 iulie. Adoptarea Legii privind Imnul de Stat al Republicii Moldova.

1996, 24 ianuarie. Iniţierea acţiunilor de evacuare a tehnicii militare a armatei ruse din Transnistria.

1996, 1 decembrie. Preşedinte al Republicii Moldova este ales Petru Lucinschi

1997, 8 mai. Semnarea, la Odesa, a Memorandumului privind normalizarea relaţiilor dintre Moldova şi Transnistria.

1997, 15 mai. Republica Moldova ratifică Protocolul de la Paris privind forţele armate în Europa din 19 noiembrie 1990.

1997, 16 iulie. Republica Moldova ratifică Hartia Europeană de Autoadministrare Locală.

1997, 10-11 octombrie. Crearea Uniunii statelor Georgia, Ucraina, Azerbaidjan , Moldova (GUAM) în continuare temporar şi Uzbekistan (GUUAM).

1997, 21 noiembrie. Adoptarea Codului electoral.

1998, 1 iulie. Întră în vigoare Acordul cu privire la parteneriat şi colaborare între Uniunea Europeană şi Republica Moldova.

1998, 6 noembrie. Adoptarea Legii privind administraţia publică locală.

1998, 12 noiembrie. Adoptarea Legii privind organizarea administrativ-teritorială Republicii Moldova.

1999, 22 aprilie. Parlamentul Republicii Moldova ratifică Hartia Organizaţiei de Colaborare Economică a ţărilor din bazinul Mării Negre.

1999, 21-22 noiembrie. Summit-ul OSCE la Istambul obligă Rusia să evacueze pînă la 1 ianuarie 2003 foreţele sale militare şi armament din Transnistria.

2000, 5 iulie. Operarea unor amendamente în Constituţia Republicii Moldova, prin care Preşedintele ţării este ales prin votul deputaţilor organului legislativ. Se instaurează regimul politic parlamentar.

2001, 4 aprilie. Vladimir Voronin este ales Preşedinte al Republicii Moldova.

2001, 8 mai. Republica Moldova devine membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

2001, 1 iunie. Adoptarea Legii privind intrarea Republicii Moldova în Organizaţia Mondială a Comerţului.

2001, 28 iunie. Republica Moldova devine membru cu drepturi depline al Pactului de Stabilitate în Europa de Sud-Est.

2001, 28 decembrie. Adoptarea Legii privind administraţia publică locală. S-a revenit la principiul raional privind divizarea administrativ-teritorială a republicii.

2002, 7 octombrie. Desfăşurarea Summit-ului ţărilor CSI.

2002, 27 decembrie. Adoptarea Legii privind structura administrativ-teritorială a Republicii Moldova.

2004, 2 decembrie. Adoptarea Legii privind strategia creşterii economice şi reducerii sărăciei.

2005, 25 ianuarie. Lansarea Programului Naţional „Satul Moldovenesc”

2005, 17 februarie. Adoptarea legii privind construirea portului internaţional liber „Giurgiuleşti”.

2005, februarie. Republica Moldova a semnat, prima dintre statele CSI, la Bruxelles, Planul de Acţiuni UE-Moldova, recomandat pentru implementare în cadrul celei de-a VII-a reuniuni a Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană.

2005, 4 aprilie. Alegerea lui Vladimir Voronin în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.

2007, 12 septembrie. La terminalul petrolier al portului Ciurgiuleşti a acostat ărimul tanker cu petrol pentru Republica Moldova.

2007, 6 noiembrie. Emiterea decretului privind declararea anului 2009 drept An al sărbătoririi a 650 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc.

2007, 13 noiembrie. Asambleea Parlamentară a Consiliului Europe ratifică Acorful dintre Comunitatea Europeană şi Republica Moldova privind facilitatea eliberării vizelor de scurtă şedere şi readmise.


Cum vezi viitorul Moldovei?

14 sept. 2009

Coşniţa pe You Tube

Loading...
A apărut o eroare în acest obiect gadget
A apărut o eroare în acest obiect gadget